Ne place vitrina de la librăria din centru. E plină de figurine
din desene animate. Şi o vizităm cu fiecare ocazie cu care ajungem acolo. Ştim
pe de rost personajele aranjate acolo, constatăm imediat dacă ceva s-a vândut,
sau daca cineva (sărut mâna tanti Lili), a schimbat configuraţia.
Locul nostru favorit in toata lumea, e Poiana Stânii. Cu poiana
mare si plină de flori de toate felurile, cu profilul Bucegilor deasupra, cu
oraşul pierdut în vale, printre brazi… Mergem pe jos pâna acolo. Chiar şi Kari.
Nici nu mai credem că e pe munte, ci doar o considerăm o plimbare un pic mai
lungă. Sau cum ar spune Sacha “Timp să cântăm mai multe cântece!”
Sinaia nu se termină odată cu oraşul. Sinaia e sus, la Bolboci,
unde Sacha se minunează de lacul cel “verde smarald”, aşa cum, neîndoios m-a
auzit pe mine, spunându-i. Sinaia e în Cheile Zănoagei, între pereţi drepţi,
unde Kari întreabă daca se poate căţăra până sus “acolo la floricele frumoase”.
Sinaia e în platou, între Dichiu si Piatra Arsă, unde ne rostogolim prin iarba
moale si parfumată. Sinaia e pe Calea Codrului, sub cortina de copaci unde e
zmeuriş des şi înţepător (şi ăsta s-a soldat cu dulceaţă în vara asta). Sinaia
e privită din telegondolă (lunea, că e gratis pentru sinăieni) peste păduri si
stânci, vorbind încet despre stâlpii înalţi care o susţin, şi vântul care o
leagănă.
Sinaia e curtea bunicilor, unde locuim acum, unde stăm noaptea în
iarbă, pe pătură şi ne uităm la stele. Şi unde mâncăm pepene, pâna devenim pui
de clovni cu zâmbete largi şi roşii. Şi unde ne întâlnim cu verişoara Bianca să
ne alergăm de-a lungul şi de-a latul curţii.
Sinaia e, şi va rămâne ACASĂ. Şi, spre fericirea mea, e şi a lor,
la fel de mult cum e şi a mea. Şi e a mea şi mai mult, de când a devenit a lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu