Copiii şi muzica

În casa în care muzica nu încetează niciodata, liniştea este ţipăt.

Aşa am ales să ne trăim viaţa. Cu muzică, pentru fiecare ocazie, pentru bucurii, pentru tristeţi, pentru melancolii. Ştiu, din experienţa proprie, că muzica se moşteneşte. E ca ochii albaştri. Dacă ai tăi te-au crescut în linişte, atunci nu vei asculta muzică, decât la ocazii. Dacă toată copilăria ta are, atunci când te gândeşti în urmă, o coloană sonoră pe fundal, dacă muzica face parte din ceea ce împărţeai cu prietenii, părinţii şi fraţii, aşa îti vei creşte şi tu copiii.

Am crescut în casa în care, Phoenix, Abba, Kenny Rogers, ne erau însoţitori permanenţi. În casa în care rock-ul era artă, iar lucrul acesta şi-a pus amprenta asupra mea, şi îşi pune, zilnic, amprenta şi asupra copiilor mei. Îi învăţ, cu răbdare, prin puterea exempului, ca muzica poate lua mii de forme.

De la melodiile din desenele animate Disney, la cântecele pentru copii, româneşi sau nu, la rock, muzică clasică, sau Irish (pentru că e una din favoritele mele). Îi învăţ să asculte cuvintele pieselor (asta însemnând de multe ori că traduc din engleză sau franceză), liniile melodice, şi să deosebească sunetul instrumentelor.

Tati este cel cu noutăţile, şi de la el, Sacha şi Kari, ştiu şi ce înseamnă muzica nouă.  

Au deja preferinţe. Copii sunt, de cele mai multe ori, cel puţin până la vârsta celor doi în cauză, ca nişte oglinzi. Îti poţi vedea imaginea reflectată în ei.

Ascultă Nightwish, fără să se oprească, câte o melodie pe repeat, până când ştiu să fredoneze toate cuvintele. Si apoi îi aud îngânând linia melodică, la joacă, prin curte.

Au poveşti favorite, in baladele irlandeze, la care nu respiră, pentru că le-am povestit ce inseamnă cuvintele, şi asociază muzica cu povestea spusă.

Sacha o iubeşte pe Lara Fabian, şi cântă cu ea “Malade”, de parcă s-a născut în Hexagon.

Şi, ca să revenim la subiect, nu există călătorie pe care să o facem fără muzică.