Junii Braşovului

Lucrurile pe care le scriu, nu vin în ordine cronologică. De fapt, nu vin într-o ordine. Doar aşa cum mi le amintesc în timpul zilei, provocate de vreo discuţie, sau de vreo remarcă a cuiva. Acestea fiind spuse, Junii Braşovului, sunt o sărbătoare, care se întâmplă, în fiecare an, la Braşov, în prima Duminică după Paşte, numită şi Duminica Tomii.

Am plecat spre Braşov, împreună cu bunul nostru prieten Răzvan, care mergea şi el prima oară la Juni, pe o vreme, care, pe mulţi i-ar descuraja. Ploaie măruntă, mocănească, de aprilie, ceaţă, frig... Dar Junii sunt odată pe an, şi până la anul nu mai avem prilejul să vedem o asemenea manifestare.

De cele mai multe ori, dacă nu sunt cerute de ei, excursiile noastre, sunt surprize pentru pitici. Adică, nu le spun unde mergem, şi ce urmează să facem. Asta pentru că, îmi place să le surprind mutriţele, când văd despre ce e vorba. Ochi mari, miraţi, expresii uimite, şi bucurie... multă bucurie.

Aşa că, după multe căutări pe străduţele întortocheate ale oraşului, pentru un loc de parcare, am pornit spre centrul oraşului, cu copiii zgribuliţi, şi da, din ce în ce mai nemulţumiţi că mama i-a scos din casă, pe asemenea vreme.

Odată ajunşi în centru, însă, atunci când a început procesiunea nu s-au dezminţit. Au uitat de frig, de desenele animate, pe care ar fi putut să le vadă, şi în general de orice altceva, în afară de spectacolul oferit.

Junii sunt, pentru cei dintre voi care nu au auzit de această sărbătoare, barbaţi tineri (ei bine... nu numai), calare pe cai, îmbracaţi în costume naţionale. O descriere completă a sărbătorii, pentru cei interesaţi găsiţi aici.

Oameni pe cai. Copiii mei au fost extatici. Ca să înţelegeţi, Karina este genul de copil, dacă se incadrează într-un gen, care, vede un gândac de bălegar, si exclamă:

“Mami, uite ce gândăcel frumos. Pot să-l mângâi?”

Aşadar, orice fiinţă vie e fascinantă, Cu un loc special în sufleţel, pentru câini şi cai.

Pe parcursul unei ore, stând în loc, în frig şi ploaie, parcă nici nu îndrazneau să respire şi să clipească, de frică să nu piardă trecerea verunui armăsar.Au strigat, cu sufletul la gură, “Adevărat a Înviat” la fiecare “Christos a Înviat” strigat de Juni, au admirat hainele călăreţilor, clopoţeii prinşi de harnaşamentele cailor, şi caii. Caii care stăteau, caii care alergau, caii care fornăiau, caii care nechezau...

Şi acum, de câte ori plecăm spre Braşov, Kari mă întreabă:

“Mergem la căluţii mei, mami?”