Mama, am greşit...

Sunt multe momente în viaţă, când ştii, uitându-te cu ochi de adult, la copiii tăi, că vor greşi. Că nu înţeleg încă un lucru, sau că nu vor să-l facă, pentru că testează limite. Sau pentru că sunt încăpăţânaţi. Sau pentru că lumea nu arată la fel prin ochii lor. Şi îţi doreşti, pentru binele lor, să nu greşească. De multe ori, te repezi, şi preîntâmpini. Sau le explici de ce un cuvânt, sau o acţiune a lor, va fi o greşeală.

Şi o faci convins, că e spre binele lor. Că ajutându-i să vadă greşeala, vor înţelege. Vor învăţa. Dar, treaba e că... Nu e aşa. Nelasându-i să greşească, îi privezi de procesul de învăţare. Îi faci să aibă falsă încredere în ei, şi îi protejezi de viaţă. De viaţa în care ei trebuie să trăiască. De cele mai multe ori fără ajutorul tău.

Concret. I-am luat lui Sacha bicicletă. De mult. Acum un an, de ziua lui. Îi place la nebunie să se dea pe ea. Doar că, i-am pus şi roţi ajutătoare. Şi ştiţi ce? Le are şi acum. Şi falsul meu sentiment de siguranţă, faptul că în capul meu, am preîntâmpinat o gramadă de căzături, nu a făcut nimic bun pentru el. N-a învăţat să se dea cu bicicleta. A schimbat o tricicletă mică, pe una mai mare.

Evident că nu despre mersul pe bicicletă e vorba. E vorba despre momentul în care, toate lecţiile despre viaţă, pe care încercăm să le dăm copiilor noştri, îşi fac efectul, şi copilul, realizează, singur, că a făcut o greşeală. Şi atunci, cu siguranţă, nu o va mai repeta. Pentru că ştie din experienţă.

Atunci când vine momentul, ca el să vină la tine, şi să îţi spună “Mama, am greşit!”, tot ce trebuie să faci, după părerea mea, e să îi fii alături, să îl asiguri că a greşi este parte din viaţă, că toţi greşim, şi să îl înveţi că, a recunoaşte că ai greşit înseamnă să fii puternic.

Şi niciodată să nu-ţi fie frică să recunoşti, de faţă cu ei, atunci când tu însuţi greşeşti. Pentru că, la urma urmei, e important sa-i spui copilului tău “Mama, am greşit!”